top of page

Școală modernizată la standarde europene în Deva. Elevii vor începe noul an școlar într-o clădire complet renovată

  • 9 iul.
  • 1 min de citit


Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale din cadrul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva vor începe noul an școlar într-o clădire complet modernizată. Lucrările de renovare energetică, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost finalizate, iar unitatea de învățământ oferă acum condiții la standarde europene.


Investiția a vizat atât creșterea eficienței energetice, cât și modernizarea spațiilor în care învață elevii. Au fost refăcute finisajele interioare, înlocuite pardoselile, recompartimentate grupurile sanitare și schimbate instalațiile termice și electrice.


De asemenea, clădirea a fost dotată cu panouri fotovoltaice, sisteme moderne de ventilație cu recuperare de căldură, instalații de avertizare și desfumare în caz de incendiu, sistem de supraveghere video și rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.


Primarul municipiului Deva, Lucian Rus, afirmă că investițiile în educație reprezintă o prioritate pentru administrația locală și că modernizarea școlilor contribuie la crearea unui mediu sigur și performant pentru elevi și profesori.


La rândul său, directorul Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Dan Sârbu Motântău, consideră că lucrările erau necesare și vor avea un impact pozitiv asupra desfășurării activității educaționale.


Modernizarea face parte din programul amplu de investiții derulat de Primăria Deva în infrastructura școlară, cu finanțare prin PNRR, obiectivul fiind ca elevii din municipiu să beneficieze de condiții moderne și sigure pentru procesul de învățământ.

 
 
 

Comentarii


bottom of page