top of page

Adrenalină, noroi și motoare turate: Spectacol de hard enduro în Ținutul Pădurenilor

  • prejbanantonio
  • 15 mai
  • 2 min de citit

ree

Sute de motocicliști din 15 țări au luat cu asalt traseele spectaculoase din Țara Pădurenilor, într-una dintre cele mai intense competiții de profil: Hard Enduro Panorama. Zeci și zeci de kilometri de văi, păduri, versanți abrupți sau situri industriale abandonate s-au transformat în scenă perfectă pentru riderii care și-au testat limitele.


Ploile și vremea capricioasă au îngreunat serios traseele, dar au adus provocări pe măsură și un spectacol pe care nimeni nu-l va uita. Pentru unii concurenți, ediția din acest an a fost o experiență de neuitat.


Un moment tensionat a ținut publicul cu sufletul la gură: un rider german s-a prăbușit pe o stâncă dură, sub privirile îngrozite ale spectatorilor. Colegii și organizatorii au intervenit rapid. În ciuda căzăturii, motociclistul s-a ridicat și a plecat mai departe, pe motocicletă, în aplauzele tuturor.


Punctul culminant al competiției a fost proba desfășurată în cariera de marmură de la Alun, acolo unde au ajuns sâmbătă riderii de la categoriile Profi și Expert, după zeci de kilometri parcurși. A fost testul suprem dintr-o ediție considerată de mulți drept cea mai grea de până acum. Nici fotografii nu au fost feriți de momente încărcate de adrenalină.


Competiția din Ținutul Pădurenilor face parte din Campionatul Național de Hard Enduro și este una dintre cele mai spectaculoase din România. Ajunsă la ediția a 17-a, cursa s-a desfășurat pe durata a patru zile, pe un traseu de aproximativ 300 de kilometri, împărțit în patru clase de dificultate.


Evenimentul transformă comuna Ghelari, pentru mai bine de o săptămână, în capitala europeană a enduroului. Locurile de cazare se epuizează rapid, iar vizibilitatea competiției atrage turiști străini și în restul anului. În organizare sunt implicați zeci de oameni – de la localnici și proprietari de pensiuni, până la pasionați de enduro – iar alte sute vin să urmărească spectacolul motocicliștilor.


Printre spectatorii din acest an, la proba desfășurată în cariera de la Alun, s-au aflat și mulți copii pasionați de enduro, visând să urmeze, într-o zi, traseele idolilor lor pe două roți.

Aventura moto din luna mai, desfășurată în inima Ținutului Pădurenilor, este organizată de Clubul Moto Haita din Deva.

 
 
 

Comentarii


bottom of page