APIA Hunedoara, cu ochii pe cei care își incendiază terenurile
- 6 mar. 2025
- 1 min de citit

Nu mai dați foc vegetației uscate! Conducerea APIA Hunedoara face apel la fermieri să își îngrijească terenurile fără a recurge la incendiere, întrucât astfel de practici afectează sute de hectare în întreg județul. Pompierii atrag atenția că, de la an la an, incendiile necontrolate distrug suprafețe tot mai mari. Autoritățile au decis interzicerea totală a arderilor în județul Hunedoara, aplicând sancțiuni severe. În plus, APIA avertizează că fermierii riscă pierderea subvențiilor dacă incendiile de vegetație scapă de sub control.
Subiectul a fost discutat și în cadrul întâlnirilor recente dintre APIA și fermierii din județ. Reprezentanții instituției consideră că, pe lângă condițiile meteo nefavorabile, precum vântul sau seceta, există și alte factori care contribuie la extinderea flăcărilor.
În această perioadă, pompierii intervin de zeci de ori pe săptămână, iar coordonatele fiecărei intervenții sunt transmise către APIA. Fermierii pot pierde subvențiile chiar dacă nu ei au provocat incendiile. Proprietarii terenurilor unde se produc astfel de incidente riscă sancțiuni drastice:
Persoanele fizice pot primi amenzi între 7.500 și 15.000 de lei.
Societățile comerciale riscă amenzi între 50.000 și 100.000 de lei.
Obiceiul de a incendia vegetația uscată pentru pregătirea terenurilor agricole poate duce chiar la excluderea totală de la plata subvențiilor.
Pentru a preveni astfel de situații, APIA colaborează strâns cu pompierii și Garda de Mediu, efectuând patrule regulate pe teren. În plus, incendiile provocate în arii protejate sau pe terenurile destinate refacerii ecologice sunt considerate infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Autoritățile îi îndeamnă pe fermieri să respecte legislația și să adopte metode sigure și sustenabile pentru îngrijirea terenurilor.




Comentarii