top of page

Atenție la țurțuri! Pericolul de pe acoperiș

  • 22 ian.
  • 1 min de citit

Iarna lui 2026 este o provocare pentru echipajele de intervenție! După zilele dificile în care au intervenit pentru a îndepărta efectele ninsorilor abundente, pompierii au de furcă din pricina gerului. În unele locuri, zăpada de pe clădiri formează țurțuri sau pături groase și grele de nea care alunecă la vale. Cei de la ISU Hunedoara spun că riscul ca acestea să se prăbușească, să provoace stricăciuni sau să accidenteze grav trecătorii este tot mai mare.


Pompierii hunedoreni au primit în aceste zile zeci de solicitări de la instituții, proprietari de case sau locatari din blocuri. Oamenii s-au alarmat după ce țurțuri mari și ascuțiți sau bucăți grele de zăpadă înghețată au început să cadă. Speriate, persoanele au sunat la 112.


În timp ce Poliția Locală a izolat zona, pompierii au folosit autospeciala cu autoscară, care poate ajunge la peste 40 de metri, pentru a îndepărta pericolul de pe acoperișul blocurilor de 10 etaje de pe bulevardele din centrul Devei.


Pompierii militari spun că la numărul 112 pot fi anunțate aceste situații care reprezintă un risc iminent, mai ales în zilele cu temperaturi mai blânde, în care topirea zăpezilor se accelerează.

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarii


bottom of page