top of page

Balul ciobanilor - tradiţie şi distracţie

  • 12 sept. 2023
  • 1 min de citit

A fost veselie mare în comuna Șoimuș. Aici tradițiile se pastrează, iar în cinstea ciobanilor se organizează un bal. Zeci de crescători de oi se întâlnesc și aduc cu ei cele mai frumoase exemplare din turmă, pentru a se mândri cu ele. Deapănă amintiri și pregătesc bucate alese. Apoi se încing cu toții la joc, căci este sărbătoare mare. Ciobanii veniți la bal se mândresc și cu copiii lor, care le calcă pe urme și îi însoțesc de multe ori la stână.


Oamenii veniți din mai multe aşezări consideră că balul ciobanilor este un eveniment deosebit și nu trebuie ratat.


Primarul comunei Șoimuș, Mihai Irimie, spune că este o mare bucurie să organizeze acest bal. De asemenea, bucatele pregătite aici și spectacolul folcloric creează o atmosferă de sărbătoare pentru toți cei prezenți.



Focurile s-au încins ca la stână, iar în ceaunele imense au fost pregătite bucate după reţete tradiţionale: balmoș, tocănițe de tot felul, un deliciu de la care nu ai cum sa te abții.


Ciobanii povestesc că munca lor nu este uşoară. De multe ori, animalele vin să le fure oile și unii dintre ei chiar au fost atacaţi. Câinii au fost cei care i-au salvat, din ghearele ursului.


Soliştii populari și cei din Ansamblul Șoimușana i-au antrenat pe toți cei prezenți, la joc. Hora a fost la loc de cinste.


Balul Ciobanilor a devenit tradiție a locurilor şi s-a ţinut în poienița de la izvorul de Apa Acră de la Păuliș. Alături de ciobanii sosiți din tot judeţul Hunedoara au venit şi foarte multi orăşeni, pentru că balul ciobanilor are ceva aparte. Evenimentul a fost organizat de Primaria Comunei Șoimuș.



 
 
 

Comentarii


bottom of page