top of page

Bani europeni pentru modernizarea școlilor din municipiul Deva

  • prejbanantonio
  • 17 nov. 2023
  • 2 min de citit

ree

Lucrările la Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” continuă. Modernizarea unității școlare este finanțată din fonduri europene, iar constructorul a terminat anumite puncte din scoală, atât în interior, cât și în exterior. Conducerea Primăriei Deva spune că, la final, elevii și profesorii se vor bucura de o școală la standarde europene.


Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” este una din școlile fanion ale Devei. Administraţia locală spune că la corpul de clădire destinat învățământului primar, constructorul a finalizat deja lucrările exterioare și interioare. Noul branșament la rețeaua de apă și canalizare a fost de asemenea realizat. În sălile de clasă, cancelarie, săli profesorale și laboratoare au fost montate mobilierul, tablele interactive și videoproiectoarele în clase. Constructorul urmează să demareze probele pentru cele trei centrale pe gaz care asigură agentul termic și apa caldă în clădire. Au avansat și lucrările la corpul de clădire în care funcționează învățământul gimnazial. De exemplu, a fost finalizat montajul lambriurilor din lemn la toate etajele, al covorului PVC pe toate holurile și casele scărilor. În băi au fost instalate obiectele sanitare. Mobilierul în sălile de clasă, profesorale și laboratoare este montat parțial. La sala de sport a fost finalizată anveloparea clădirii și a început aplicarea tencuielilor decorative. A fost înlocuită șarpanta veche din lemn cu una nouă. Se lucrează acum la învelitoarea din țiglă metalică a clădirii.


„La final, elevii și profesorii se vor bucura de o școală la standarde europene.

Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor destinate procesului educaţional, precum şi dotarea acestora cu echipamente didactice performante sunt priorități ale administrației publice locale.” a declarat Florin Nicolae Oancea, primarul municipiului Deva.


În exterior, s-au montat borduri, pavajul, parțial rulourile de gazon și au fost plantați puieți de arbori și arbuști ornamentali. Gardul care împrejmuiește curtea școlii este finalizat. Administraţia spune că lucrările de pe șantier sunt monitorizate constant de echipa de proiect.



 
 
 

Comentarii


bottom of page