Copiii vor participa în procesul decizional. România, prima țară din lume cu o astfel de lege
- prejbanantonio
- 6 nov. 2024
- 2 min de citit

România este prima țară din lume cu o lege care permite copiilor să participe la luarea deciziilor în administrația publică centrală și locală. Propunerea legislativă a fost inițiată de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, și a primit vot pozitiv în Parlament. Oficialul hunedorean spune că o altă temă importantă abordată în Senat vizează prevenția consumului de droguri și responsabilitatea comună a instituțiilor publice și a societății civile.
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, afirmă că și-a dorit foarte mult ca această inițiativă să facă posibilă ca vocea copiilor să se facă auzită în administrația publică centrală și locală. Astfel, proiectele și propunerile celor mai tineri cetățeni vor putea să fie cunoscute și să se transforme în realitate. Recent, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul legislativ inițiat de Natalia Intotero.
„Mulțumesc din suflet domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, un adevărat aliat al copiilor și tinerilor, precum și partenerilor alături de care am lucrat ca acest proiect să devină realitate: UNICEF România, Fundația World Vision, Federația Organizațiilor Non-Guvernamentale pentru Copii și Salvați Copiii România. Le mulțumesc tuturor colegilor deputați care au votat astăzi propunerea legislativă pe care am inițiat-o și care reglementează participarea copiilor în procesele decizionale din administrația publică centrală și locală, asigurând pregătirea și diversitatea opiniilor acestora. Astfel, începând de anul viitor, autoritățile vor desemna un responsabil pentru participarea copiilor, care va colabora cu școlile și organizațiile societății civile și îi va consulta pe cei mici în toate deciziile care îi vizează direct.” – sursa: Facebook, Natalia Intotero
Proiectul ministrului Familiei va merge acum spre promulgare la Președintele României. Tot ministrul Familiei, Natalia Intotero, a participat în Senatul României la o masă rotundă unde s-a dezbătut prevenția consumului de droguri. Aici, ministrul a vorbit despre caravana „Fără bariere”, o campanie importantă care a avut loc deja în zeci de județe ale țării.
„În discursul meu, le-am vorbit celor prezenți despre caravana „Fără bariere”, care în primăvară a ajuns în 20 de județe ale țării și în această perioadă își continuă periplul în restul țării. Este prima campanie derulată de statul român în care personajele principale sunt tineri foști consumatori de droguri, care le spun participanților TOT adevărul despre droguri, de la mirajul prafului alb și până la cum îți pot distruge viața aceste substanțe. Îi mulțumesc pentru invitație președintelui Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, domnul senator Costel Vicol, și îl felicit pentru preocuparea continuă cu privire la acest flagel.” – sursa: Facebook, Natalia Intotero
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, este de părere că autoritățile trebuie să creeze un prezent și un viitor cât mai bun și sigur pentru copii și tineri, iar dorințele, ideile și părerile lor să fie auzite.






Comentarii