„Corbii” au învins pe FC Bacău. Parcurs fără greșeală pentru Corvinul Hunedoara
- prejbanantonio
- 27 oct.
- 1 min de citit

Corvinul a ajuns la nouă succese din unsprezece posibile în actuala stagiune! Băieții lui Florin Maxim au învins FC Bacău cu 2–0, după o nouă prestație convingătoare în fața propriilor fani. Pîrvulescu și Ribeiro au „semnat” golurile hunedorenilor, ambele reușite spectaculoase, venite din afara careului.
Echipa din Hunedoara este liderul Ligii a II-a de fotbal.
Corvinul a început bine meciul de pe teren propriu împotriva celor de la Bacău, dominând partida și creându-și numeroase ocazii. Deschiderea scorului a venit după mai multe șanse ratate, când Pîrvulescu a șutat puternic din afara careului, trimițând mingea direct în plasă. La pauză, tabela indica 1–0 pentru gazde.
Repriza a doua a început tot cu hunedorenii în atac. Alb-albaștrii și-au mărit avantajul în urma unei lovituri libere executate perfect de Ribeiro, care a stabilit scorul final, 2–0.
Oaspeții au încercat să revină în joc, dar elevii lui Florin Maxim au evoluat excelent și nu le-au lăsat nicio șansă celor de la Bacău.
Corvinul a demonstrat încă o dată că se poate concentra foarte bine în meciurile de pe teren propriu, mai ales împotriva adversarilor direcți din lupta pentru play-off. Echipa hunedoreană are cea mai bună defensivă din campionat, iar antrenorul Florin Maxim s-a declarat mulțumit de evoluția băieților săi, cerându-le în continuare concentrare și seriozitate.
Corvinul bifează, astfel, al nouălea succes stagional din unsprezece posibile și rămâne confortabil în fotoliul de lider. În runda viitoare, „corbii albaștri” vor juca în deplasare, la Bistrița, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 11:00.






Comentarii