top of page

Decizie politică a social-democraților hunedoreni. Prefectul PSD și-a înaintat demisia

  • 29 apr.
  • 1 min de citit

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. Decizia vine în contextul unei hotărâri adoptate la nivel național, care vizează prefecții susținuți de Partidul Social Democrat.


Potrivit prevederilor legale, demisia va deveni efectivă în momentul în care Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție va fi publicată în Monitorul Oficial.


Constantin Fulga ocupa funcția de prefect din luna martie 2025, fiind numit după demisia fostului prefect, Doris Visirin. De-a lungul timpului, acesta a mai îndeplinit atribuții de subprefect și a condus Oficiul Prefectural din cadrul Instituției Prefectului județului Hunedoara.


Pentru a asigura continuitatea activității administrative, atribuțiile funcției au fost preluate de subprefectul Lorincz Szell, până la numirea unui nou prefect.

 
 
 

Comentarii


bottom of page