Deficit uriaș de polițiști în județul Hunedoara - un sfert din posturi, vacante
- prejbanantonio
- 1 mar. 2024
- 2 min de citit

Politiştii hunedoreni, tot mai puţini. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliție spune că lucrează fără un sfert din efectiv. Deficitul de personal este foarte mare, de peste 200 de posturi şi depăşeşte media naţională. Politiştii spun că recurg la tot felul de artificii pentru a suplini lipsa oamenilor.
Cea mai mare lipsă de personal este tocmai pe departamentele grele ale IPJ Hunedoara. Unul dintre acestea este Serviciul Investigaţii Criminale. Şeful consideră că lipsa de personal este cea mai gravă problemă a serviciului pe care îl conduce.
,,Aş putea spune că cea mai mare problemă e lipsa de personal, un deficit de peste 26 %, real de peste 29%, având în vedere că unii dintre colegi sunt împuterniciţi la alte structuri, cu funcţii de comandă.” - comisar şef DACIAN VONU – Serviciul Investigaţii Criminale- IPJ Hunedoara
Guvernul a anunţat recent că va debloca circa 5 mii de posturi la nivel național. Conducerea IPJ Hunedoara crede că măsura va aduce noi angajați şi în poliția hunedoreană, dar că rezultatele efective vor apărea peste ani de zile. Comisarul şef, Remus Sabău spune că unui polițist îi trebuie cam cinci ani de muncă pentru a se forma.
,,Având în vedere deficitul de personal cu care ne confruntăm, nu au venit încă indicatorii de care să beneficiem, dar vom ocupa cu prioritate structurile operative unde există un deficit mare, peste 25 %, mai ales în structurile operative, siguranţă publică şi investigaţii criminale şi investigarea fraudelor. Sperăm să ocupăm cu specialişti, astfel încât să deservim cât mai bine județul Hunedoara" - comisar şef REMUS SABĂU - IPJ Hunedoara
O parte dintre politişti vor fi angajaţi de la şcolile de profil, alţii din sursă externă.
Întrebat despre cât de pregatiți sunt cei care vin din sursă externă, comisarul şef Remus Sabău a declarat: ,,Pregătirea e precară, dar pas cu pas, cu cei cu experineță, de la care au ce învăța, suntem siguri că vor desluşi tainele muncii. Ca să creezi un poliţist bun, pe picioarele lui, durează şi cinci ani.
,,La colegii care vin mai tineri, lucrăm pe principiul „dascăl-discipol” şi colaborează colegi, în sensul că cei mai tineri „fură” meserie de la cei mai în vârstă. E adevărat că durează până reuşesc să ajungă la un nivel bunicel pentru efectuearea cercetărilor pe care noi le facem în dosarele penale, dar fiind în permanenţă sub aripa „dascălului” şi colegii cei tineri îşi fac datoria.” - comisar şef DACIAN VONU – Serviciul Investigaţii Criminale- IPJ Hunedoara
În ședința de Guvern din 28 februarie au fost deblocate 5538 de posturi vacante de execuție din Ministerul Afacerilor Interne, din care 5200 de posturi sunt în cadrul tuturor structurilor din MAI. Deficitul major de personal din MAI sunt cauzate de ieşirile din sistem în urma pensionării unor polițiști și cadre militare.






Comentarii