top of page

DEVA GĂZDUIEȘTE PRIMA EDIȚIE LEEVA TRANSYLVANIAN GAMES. TREI ZILE DE SPORT, SĂNĂTATE ȘI ACTIVITĂȚI PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

  • 31 iul.
  • 3 min de citit

Municipiul Deva se pregătește să găzduiască, în perioada 14–16 august 2026, prima ediție a LEEVA Transylvanian Games, un eveniment care își propune să îmbine sportul, sănătatea, educația și spiritul comunitar într-un concept unic în România.


Timp de trei zile, orașul va deveni un punct de întâlnire pentru sportivi, familii, copii și iubitori ai unui stil de viață activ. Organizatorii își propun să transforme Deva într-un adevărat hub al verii, prin competiții sportive, activități recreative și spații dedicate sănătății și dezvoltării personale.


Programul include patru competiții sportive importante: Working Equitation (echitație), maraton, tenis de câmp și baschet 3x3, alături de numeroase activități pentru copii, zone dedicate wellness-ului și prevenției, precum și trei spații centrale – Leeva Health, Leeva Garden și Leeva Talks – unde participanții vor putea lua parte la întâlniri, prezentări și activități interactive.


Într-un interviu acordat revistei Forbes România, Louana Olteanu, președinte fondator al Fundației Leeva, explică modul în care a luat naștere proiectul.

„Ca arhitect, am învățat că spațiile bine gândite influențează emoțiile și modul în care oamenii trăiesc. Ca antreprenor, am înțeles că un business autentic nu înseamnă doar rezultate financiare, ci și responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea comunității din care faci parte. Prin dezvoltarea LEEVA am intrat într-un domeniu în care sănătatea este în centrul fiecărei decizii. Și atunci am realizat că prevenția nu începe într-o farmacie și nici într-un cabinet medical. Ea începe în parc, pe terenul de sport, la masa familiei, în educația copiilor și în comunitățile care îi inspiră pe oameni să trăiască mai bine. De aici s-a născut LEEVA Transylvanian Games. Nu ca un simplu eveniment sportiv, ci ca o platformă care aduce împreună sportul, sănătatea, educația și comunitatea.”

Fundația Leeva derulează proiecte dedicate prevenției, educației pentru sănătate, sportului de masă și cauzelor sociale, iar organizatorii spun că evenimentul își propune să transforme succesul unei competiții într-un beneficiu real pentru comunitate.

Despre această viziune, Louana Olteanu afirmă:

„Pentru mine, LEEVA Transylvanian Games este mult mai mult decât o competiție. Este o declarație despre felul în care cred că ar trebui să arate comunitățile viitorului. Comunități în care sportul inspiră. Sănătatea educă. Antreprenorii colaborează. Iar oamenii aleg să petreacă timp împreună. Am construit un ecosistem în care fiecare zonă are un rol bine definit. În centrul lui se află competițiile sportive. Working Equitation, alergare, tenis și baschet 3×3 reunesc sportivi, cluburi și federații care promovează performanța și spiritul competitiv.”

Organizatorii consideră că Transilvania are toate ingredientele pentru a găzdui un eveniment de amploare internațională. Patrimoniul, natura, tradițiile și oamenii locului sunt elementele care au stat la baza conceptului, iar obiectivul este promovarea regiunii și a României printr-un proiect modern și autentic.


În același interviu, Louana Olteanu vorbește și despre provocările organizării primei ediții și despre importanța colaborării dintre instituții, comunitate și mediul privat.

„Mi-am dorit ca fiecare persoană care trece pragul LEEVA Transylvanian Games să simtă că aparține acestui loc. Indiferent dacă este sportiv, medic, antreprenor sau vizitator. Cred că adevărata performanță a unei comunități nu se măsoară doar în medalii. Se măsoară în oameni care aleg să construiască împreună. Prima ediție înseamnă, înainte de toate, încredere. Trebuie să convingi oameni să creadă într-o idee care încă nu există. Sunt recunoscătoare că am întâlnit parteneri care au înțeles această viziune încă din primul moment. Fiecare competiție este organizată împreună cu cluburi sportive locale și profesioniști cu experiență în disciplina respectivă. Nu am încercat să reinventăm ceea ce funcționează deja. Am ales să construim împreună cu cei mai buni. Ne bucurăm de sprijinul federațiilor sportive, care validează fiecare competiție și contribuie la standardul profesional al evenimentului. Le mulțumesc deopotrivă Consiliului Județean Hunedoara și Primăriei Municipiului Deva pentru încrederea acordată și pentru punerea la dispoziție a Stadionului Municipal, locul care va găzdui această primă ediție.”

Prin această primă ediție, organizatorii își propun ca LEEVA Transylvanian Games să devină un reper pentru Deva și pentru Transilvania, reunind sportivi, familii, specialiști și vizitatori într-un eveniment dedicat performanței, sănătății și spiritului de comunitate. Timp de trei zile, Deva își propune să fie mai mult decât gazda unor competiții sportive – să devină un loc în care oamenii se întâlnesc, se inspiră și construiesc împreună experiențe care depășesc granițele sportului.


Evenimentul este organizat împreună cu cluburi sportive locale, specialiști și federații sportive, iar prima ediție beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva, care au pus la dispoziție Stadionul Municipal pentru desfășurarea competițiilor.


LEEVA Transylvanian Games va avea loc între 14 și 16 august 2026, la Deva, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la un weekend dedicat mișcării, sănătății și timpului petrecut împreună.


 
 
 

Comentarii


bottom of page