top of page

Dreptate pentru Ara - o nouă amânare în dosarul de zoofilie

  • 27 feb. 2024
  • 1 min de citit

O nouă amânare în dosarul în care un hunedorean este cercetat după ce a violat un câine. Grozăvia a avut loc anii trecuți, iar cei din asociațiile pentru protecția animalelor fac apel la toți cei care au trecut prin aşa ceva să rupă tăcerea.


Revoltați de ceea ce se întâmplă la Hunedoara, mai mulți iubitori de animale au ajuns marți dimineață la Judecătorie pentru a cere justiţie în acest caz.


Agresiunile au avut loc anii trecuţi, iar proprietarii căţeluşei s-au adresat autorităţilor, dar şi specialiştilor pentru a avea dovada medicală. În toamna anului 2022, pe fir au intrat cei de la Poliţia Animalelor. Inițial, față de bărbat, anchetatorii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore. Pe lângă abuzul împotriva animalului, bărbatul este acuzat şi de distrugere de bunuri, după ce a rupt gardurile proprietății şi camerele de filmat. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus apoi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar bărbatul este cercetat în libertate.


Procesul a ajuns în instanță la începutul acestei luni. Inculpatul nu s-a prezentat la primul termen, aşa că judecătorul a decis aducerea sa cu mandat. Acum, jardarmii nu au reuşit să dea de urma sa, aşa că revine politiştilor sarcina să îl găsească şi să îl aducă la termenul din 12 martie în faţa instanţei.

 
 
 

Comentarii


bottom of page