top of page

Elevi de elită la Casa Științei - rezultate remarcabile pentru cursanți

  • prejbanantonio
  • 17 mai 2024
  • 2 min de citit
ree

Un jurnalist, fost profesor de chimie și matematică, nu a renunțat la pasiunea de a preda elevilor. Tiberiu Stroia a gândit un proiect inedit: a construit în curtea casei din satul Săcămaș un laborator pe care l-a numit ,,Casa Științei”. O anexă foarte spațioasă a gospodăriei a fost amenajată cu tot ce este necesar pentru a face experimente de chimie. Începutul a fost timid, cu 2-3 copii prezenți la meditații, dar cu timpul, numărul copiilor a crescut și a ajuns la câteva zeci, motiv pentru care, acum, profesorul este nevoit să își selecteze elevii.


Proiectul a început în urmă cu trei ani și este structurat pe două direcții principale. Tiberiu Stroia spune că vrea să promoveze știința în rândul elevilor, prin activități de laborator. A doua țintă este formarea și pregătirea unor elevi pentru olimpiade și alte concursuri cu temă științifică, întreceri ce presupun cunoașterea în profunzime a chimiei și matematicii.


​ În prezent, 14 elevi de elită din clasele de liceu, dar și gimnaziale au fost selectați pentru cursuri la Casa Științei. Majoritatea sunt olimpici la fazele județene și naționale. Profesorul nu percepe nicio taxă pentru această activitate, totul este gratuit și benevol.


Activitatea din Casa Științei se bazează, în special, pe experimente, mai ales acelea care nu pot fi realizate într-un laborator de la școală. Copiii îl consideră pe profesorul Tiberiu Stroia un adevărat prieten și vin cu plăcere în fiecare weekend la Casa Științei.

                               

Prin Asociația Casa Științei, Tiberiu Stroia mai face o serie de activități la care sunt invitați să participe elevii. Se organizează tabere de știință, nopți de observații astronomice, expediții cu caracter științific sau cursuri pe Zoom. De curând, a fost înființat și un canal de Youtube unde orice elev poate intra și viziona activitatea din Casa Științei.

 
 
 

Comentarii


bottom of page