Elevi evacuați de urgență la Deva. Exercițiu inedit de alarmare și evacuare
- prejbanantonio
- 11 oct. 2024
- 2 min de citit

O mie de elevi evacuați de urgență în timpul orelor! S-a dat alarma la Colegiul Național Pedagogic "Regina Maria" din Deva, iar pompierii au intervenit cu mai multe echipaje de salvare, inclusiv cu autospeciala cu scară pentru recuperarea copiilor rămași în clase. A fost doar un exercițiu, însă unul care a simulat foarte bine o situație reală. Copiii au fost nevoiți să iasă din școală printr-un fum gros care s-a răspândit dintr-o sală în toată clădirea.
Însoțiți de cadrele didactice, copiii au ieșit în grabă în curtea școlii. Scenariul a fost unul complex și a presupus inclusiv salvarea unor elevi rămași în clasă. Din cauza fumului gros, care a invadat spațiile, copiii au fost evacuați cu ajutorul scării, de la etajul al doilea, apoi au fost preluați de paramedici.
Dacă la început copiilor li s-a părut distractiv, pe parcursul intervenției și-au dat seama că nu este de glumit și cât de periculoasă poate fi o situație reală.
Paramedicii le-au explicat celor interesați cum trebuie să acționeze în cazul unei asemenea situații.
În paralel, pompierii au acționat pentru identificarea focarului. S-a folosit un câine de salvare antrenat special pentru a găsi un elev care lipsea la numărătoare. S-au scotocit spațiile, iar fata a fost găsită.
Exercițiul a prins bine și cadrelor didactice, mai ales că au participat pentru prima dată la un asemenea exercițiu de amploare. Profesorii spun că tinerii sunt mai puțin conștienți de gravitatea unor situații de urgență și asemenea simulări îi învață practic cum să acționeze pentru a-și salva viața.
Întregul exercițiu a durat zeci de minute, timp în care pompierii și-au făcut treaba ca la carte, apoi au răspuns întrebărilor celor de la școală. Cei de la ISU Hunedoara spun că activitatea cu elevii și dascălii a fost o reușită.
Celor din școală li s-a explicat inclusiv cum se folosesc extinctoarele, iar cei mai îndrăzneți au putut participa practic la demonstrație. Asemenea exerciții au avut loc în mai multe școli din județ. Prin această mobilizare masivă, cei de la ISU Hunedoara marchează Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.






Comentarii