Festival medieval la poalele Munţilor Retezat
- prejbanantonio
- 7 aug. 2023
- 2 min de citit

Sărbătoare cu iz medieval la poalele Retezatului! Cetatea Mălăieşti a prins viaţă înconjurată de domniţe, cavaleri, lăncieri şi tunari. Sutele de turişti care au ajuns la fortăreaţă, au avut surpriza să găsească nu doar un monument restaurat, ci şi activităţi care i-au oprit din drum şi i-au făcut să poposească ore în şir în zonă atraşi de lupte, dansuri şi bucatele savuroase ale producătorilor locali. Vizitatorii au fost întâmpinaţi cu pâine, vin şi sare, după obiceiul vechi al locurilor.
O paradă medievală a urmat apoi drumul din sat până în cetate spre deliciul turiştilor, încântaţi să vadă şi să audă chemările la luptă ale trupelor de ostaşi. De pe zidurile de piatră, au fost întâmpinaţi cu salve de tun care pe unii i-au luat prin surprindere, pe alţii, i-au făcut să aplaude.
Platoul de lângă cetatea Mălăiești a fost cucerit de trupele numeroase care și-au instalat corturile şi au început antrenamentele.
Cetatea Mălăieşti a fost restaurată în perioada 2012 – 2015 cu aproape 2 milioane de euro, bani europeni. Este în zona porţii de intrare în Parcul Naţional Retezat, aşa că turiştii care ajung în zonă trec să viziteze monumentul în număr tot mai mare.
În apropierea cetăţii, gospodinele satului s-au alăturat producătorilor locali. Aşa că pe lângă miere şi fructe de pădure cu savoare de Retezat, mesele s-au umplut de bucate ardeleneşti de mai mare dragul – de la la cozonaci şi pâine de casă, dulceţuri, siropuri şi alte minunăţii. Totul mirosea atât de îmbietor, că le-a trezit pofta şi celor cărora nu le era foame.
Prezentă la eveniment, ministrul Familiei, hunedoreanca Natalia Intotero şi-a umplut plasele de bunătăţi. Mai mult, ministrul a avut grijă ca un grup de tineri cercetaşi din Belgia să simtă ce înseamnă ospitalitatea românească, dar şi gustul bucatelor tradiţionale. A comandat pentru ei porţii generoase de virşli, un produs specific acestei zone.
Organizatorul, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, din subordinea Consiliului Județean, spune că Festivalul Cetăţii medievale Mălăieşti îşi propune să pună în valoare monumentul, dar și tradiţiile şi oamenii locului.
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Medieval “Istorie şi tradiţii” s-a încheiat cu un spectacol de animaţie şi jonglerii cu foc. Lăncierii şi arcaşele Cetăţii Ardud au încântat publicul cu şuvoaiele de foc care au luminat cerul nopţii de august.












Comentarii