top of page

Festivalul “Drăgan Muntean” - spectacol pe Dealul Cornetului

  • prejbanantonio
  • 28 aug. 2023
  • 1 min de citit

Cea de a 42 ediție a festivalului Drăgan Muntean a strâns pe Dealul Cornetului, lângă Poiența Voinii, artiști populari din pădurenime și din toată țara. Ei au prezentat tradiții și obiceiuri vechi care au adunat un numeros public. Totul în peisajul de basm din locurile de unde se trage Drăgan Muntean. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean, prin Direcția de Administrare Monumente și Promovare Turistică, Centrul de Cultură și Artă, în parteneriat cu primăriile Bunila și Ghelari.


După manifestările de la Casa Memorială Drăgan Muntean, ca în fiecare an, s-a desfăşurat un mare spectacol folcloric. Artişti îndrăgiţi, oameni de-ai locului, dar și mulţi veniţi din alte regiuni i-au încântat pe cei prezenţi.


La acest festival, s-a văzut că oamenii păstrează tradiţiile şi obiceiurile. Un exemplu, este cel al costumelor care sunt adevărate simboluri ale vieţii în pădurenime.


Organizatorii s-au străduit şi au reuşit să organizeze acest spectacol pe placul celor prezenţi.


Marele doinitor Drăgan Muntean este cinstit de pădureni ca o personalitate simbol al acestor ţinuturi binecuvântate, unde tradiţiile și obiceiurile se transmit de la generaţie la generaţie.


În ciuda caniculei, au fost numeroşi oameni care au venit la festival. Preşedintele Consiliului Județean, Laurenţiu Nistor, i-a asigurat pe oamenii locului că porţiunea rămasă neasfaltată, până la Poieniţa Voinii, va fi modernizată până la sfârşitul anului.



 
 
 

Comentarii


bottom of page