Fondatoarea Muzeului Textilelor de la Băița - decorată pentru activitatea sa
- 30 mai 2024
- 1 min de citit

Fondatoarea Muzeului Textilelor de la Băița a fost decorată pentru activitatea sa. Florica Zaharia a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler” pentru întreaga sa activitate dedicată artei. Distincția i-a fost acordată, recent, la evenimentul de inaugurare al altui muzeu, celui dedicat marelui campion la canoe, Ivan Patzaichin.
Numele Floricăi Zaharia a ajuns pe buzele tuturor după ce, în anul 2018, a deschis Muzeul Textilelor cu mai multe locații la Băița și Hărțăgani. De atunci, fiecare expoziție a impresionat vizitatorii.
Fondatoarea muzeului s-a întors în tară după aproape 30 de ani de activitate la prestigiosul Metropolitan Museum din New York. Este unul dintre cei mai apreciați conservatori din domeniu, din lume. Deține o colecție impresionantă de textile din întreaga lume, dar și cunoștințe care îi fascinează pe cei interesați de acest domeniu. Decizia acordării acestui titlu a venit anul trecut.
„Distincţia am primit-o anul trecut, dar, cum eram plecată din țară, nu am putut participa atunci la ceremonia oficială. Şi, cum la un asemenea moment trebuie să participe ministrul Culturii, dar şi un consilier prezidenţial, m-au sunat să mă întrebe, dacă mă supăr în cazul în care mi-ar oferi titlul la inaugurarea Muzeului Ivan Patzaichin. Le-am spus că sunt onorată, că o să port medalia cu plăcere la evenimentele la care o să particip.”
Florica Zaharia a fost decorată de ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministru care a vizitat de altfel „Muzeul Textilelor” în luna octombrie, anul trecut, când s-a declarat fascinată de acest loc construit de conservatorul emerit din fonduri proprii.




Comentarii