top of page

Gest de suflet: soprana Ecaterina Lal Coresi - nașă de botez pentru un copil

  • prejbanantonio
  • 8 mai 2024
  • 2 min de citit

ree

„Oamenii fac lumea mai bună!”este crezul celebrei soprane Ecaterina Lal Coresi, care a decis să facă un gest de suflet pentru o mămică singură și copilul ei. Le-a oferit ajutor material, dar și spiritual. A devenit nașa de botez a băiețelului și l-a introdus în lumea creștinătății, chiar în Săptămâna Luminată.


Cunoscută sub numele de scenă Catarina Lal Coresi, soprana care a cântat pe marile scene ale lumii, s-a întors de sărbători în țară, de la Viena. Tot în biserică, în Săptămâna Mare, l-a cunoscut pe Ionuț și pe mama lui. Când a aflat că băiețelul nu este botezat, a decis că va fi nașa sa. După Paște, Ionuț a primit taina botezului într-o biserică din Deva.


Părintele care a săvârșit slujba spune că asemenea gesturi de suflet sunt mai rare, dar bine primite de biserică.    


Micuțul Ionuț a văzut lumina zilei în urmă cu doi ani, la Brașov. De câteva luni, drumurile părinților s-au despărțit și el a ajuns cu mama sa la Deva. Femeia se descurcă singură, cum poate, cu copilul care de-abia se desprinde din brațele tinerei de 21 de ani.


Soprana care trăiește și cântă la Viena crede că este foarte important ca toți copiii să primească o șansă în viață. Ea însăși are trei copii și un nepoțel. Ionuț i-a atras atenția în biserică și așa, femeia l-a adoptat spiritual.


Ca să se asigure că Ionuț apucă un drum bun și drept în viață, nașa și-a chemat în ajutor prietena care este profesoară la o cunoscută școală din Deva. Moașa lui Ionuț spune că România pierde o mulțime de copii buni din pricina cărărilor greșite și a lipsei de îndrumare.


Soprana Ecaterina Lal Coresi spune că va veghea de acum asupra lui Ionuț căruia îi dorește să crească un om bun și harnic. Femeia crede că prejudecățile fac un mare rău în lume și își dorește ca mai mulți oameni să devină îndrumători pentru sufletele care au nevoie de sprijin.



 

 
 
 

Comentarii


bottom of page