Hoții au spart o terasă din Deva. Pagubă de șase mii de lei
- prejbanantonio
- 17 mar.
- 1 min de citit

Un bărbat de 36 de ani din Târgu Mureș a fost prins de polițiști după ce a pătruns într-un bar din municipiul Deva și a sustras suma de 6.000 de lei. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Furtul a avut loc în acest weekend, puțin după miezul nopții. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care hoțul a intrat în local. Polițiștii hunedoreni au demarat imediat căutările și au reușit să-l prindă pe făptaș.
Judecătorul a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.






Comentarii