top of page

In memoriam Francisc Munteanu - Manifestare de suflet în comuna Vețel

  • prejbanantonio
  • 16 apr. 2024
  • 1 min de citit

ree

Cunoscutul om de cinematografie Fancisc Munteanu a fost comemorat acasă, la Vețel. O întâlnire emoționantă in memoriam, la 100 de ani de la naștere. A fost prezent actorul Costel Băloiu, interpretul îndrăgitului personaj Pistruiatul, din serialul cu același nume. Au venit numeroși oameni de cultură și artă, reprezentanți ai Consilului Județean Hunedoara și locuitori ai comunei Vețel.


Manifestarea de evocare de la Vețel a fost un adevărat omagiu dedicat omului de film și scriitor, Francisc Munteanu. Evenimentul s-a bucurat de prezența autorităților locale și județene, a oamenilor de cultură hunedoreni, precum și a localnicilor. La comemorare,a venit și Costel Băloiu, cel care, cu zeci de ani în urmă, a jucat în serialul în care s-a identificat cu personajul principal, Pistruiatul.

A fost o adevărată sărbătoare în Vețel, la căminul cultural a fost prezentat și un stand cu cărți scrise de Francisc Munteanu, pictură și evoluții muzicale. Plecat din Vețel la București, Francisc Munteanu s-a remarcat în domeniul filmului și literelor. A obținut numeroase premii naționale și internaționale.


Cei prezenți au putut urmări filmul Pistruiatul și au ascultat un program muzical.


Realizările omului de litere și film, Francisc Munteanu, au rămas ca o moștenire în memoria colectivă a oamenilor acestor locuri, de pe Valea Mureșului.

 
 
 

Comentarii


bottom of page