Incendiu la Țărățel. Flăcările au fost surprinse de un voluntar Offroad Ajută Apusenii
- 17 apr.
- 1 min de citit

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri după-amiază într-o locuință din satul Țărățel, în apropiere de Brad. Flăcările au cuprins rapid una dintre camere, fiind observate de localnici care au alertat imediat autoritățile.
Oamenii din zonă au intervenit cum au putut până la sosirea pompierilor, timp în care a fost apelat numărul de urgență 112 și s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a locuinței, pentru a preveni extinderea incendiului.
La fața locului au ajuns echipaje de stingere ale Secției de pompieri din Brad, care au reușit să localizeze și să lichideze incendiul.
Printre cei prezenți s-a aflat și un voluntar implicat în campania „Offroad Ajută Apusenii”, aflat întâmplător în zonă. Acesta a surprins în imagini atât izbucnirea incendiului, cât și intervenția pompierilor.
Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs la instalația din camera unde a izbucnit focul.
Din fericire, nu au fost raportate victime, însă locuința a suferit pagube importante.



Comentarii