top of page

Luna cadourilor vine cu sclipiri de basm: La Deva, Aless Drăgoiu aduce Glamour Haute Couture

  • prejbanantonio
  • 10 dec. 2024
  • 2 min de citit


Rochiile reprezintă simbolul feminității și al eleganței, iar în mâinile unui designer talentat, ele pot deveni adevărate opere de artă. Aless Drăgoiu, o tânără creatoare cu o pasiune nemărginită pentru modă, a transformat un vis din copilărie în realitate. Acum, fiecare piesă semnată de ea reflectă unicitate, stil și rafinament, fiind menită să pună în valoare frumusețea fiecărei femei.


De sărbători, multe doamne și domnișoare își doresc o ținută care să le scoată din anonimat. Rochiile create de Aless sunt soluția ideală, mai ales pentru cele care caută ceva diferit față de produsele de serie disponibile în magazine. Cu un accent deosebit pus pe detalii, materialele de calitate, precum mătasea naturală, taftaua, brocardul și dantela, sunt transformate în piese spectaculoase. Cristalele, perlele, penele și pietrele strălucitoare sunt semnătura Aless Drăgoiu, oferind o notă glamour fiecărei creații.


În județ, Aless a inaugurat primul său showroom și atelier haute couture, locul unde visele prind viață. Evenimentul de deschidere a fost un succes, iar clientele care i-au trecut pragul au fost fermecate de varietatea și frumusețea rochiilor expuse.


Pentru noaptea dintre ani, Aless oferă câteva sfaturi prețioase. Alegeți o rochie care să reflecte personalitatea voastră și să evidențieze atuurile corpului. Fie că sunteți minione sau înalte, cu forme sau subțirici, fiecare femeie poate străluci cu o rochie potrivită.

Mai mult, Aless a pregătit și seturi coordonate pentru cupluri sau familii, astfel încât și domnii să poată completa atmosfera de eleganță.


Povestea Aless Dragoiu este dovada vie că pasiunea și determinarea pot transforma un vis în realitate. "Îndrăznește să visezi și poți să atingi stelele cu mâna!" Este deviza care a inspirat-o și care, prin fiecare creație a sa, inspiră și alte femei să strălucească.

 
 
 

Comentarii


bottom of page