Ministrul Energiei, Sebastian Burduja - “Lucrările la hidrocentrala de pe Jiu vor fi finalizate
- prejbanantonio
- 23 aug. 2023
- 1 min de citit

Veste bună de la Guvern. Lucrările la hidrocentrala de pe Jiu vor fi finalizate, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Investiția a fost demarată încă din anul 2003, dar a fost blocată din anul 2017 din cauza unor avize de mediu, dar și a acțiunilor în instanță a unor organizații, care s-au opus în ultima perioadă finalizării mai multor investiții
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a precizat că lucrările de la Hidrocentrala Dumitra pe Râul Jiu sunt finalizate în proporţie de 96%. Statul a cheltuit peste 170 de milioane de euro până acum. Investiția începută în 2003 a fost blocată din 2017. Ministrul spune că cineva a avut acest interes și va vedea cine și de ce.
„Din cauza unor intervenții, cel puțin dubioase, acest proiect a fost blocat în instanță, cu o motivație care merită analizată, de diferite organizații de mediu. Da, ne pasă de mediul înconjurător, vrem să-l protejăm, să vedem care este impactul asupra mediului. Dar când ai un proiect finalizat în proporție de 96%, ești dator să găsești soluții pentru deblocarea lucrurilor, adică finalizarea hidrocentralei Dumitra. Eu îmi asum că, împreună cu Ministerul Mediului, cu toți cei care au responsabilități, să găsim soluții viabile”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Acest complex energetic, dacă va fi finalizat, va avea o capacitate anuală de 259GW pe oră. Aceleași organizații de mediu s-au opus constant finalizării unor obiective economice cum este și barajul de la Mihăileni.






Comentarii