Obiceiul şezătorii, reînviat într-o comună din Apuseni

Șezătorile erau nelipsite din satele de odinioară, dar obiceiul s-a pierdut odată cu vremurile moderne. Acum, tinerii care se mută la sate sunt cei care încearcă să recupereze tradițiile locurilor. Este și exemplul unei tinere hunedorence care s-a mutat în căsuţa bătrânească de lemn dintr-un sat din Apuseni, a renovat locul, dar i-a păstrat farmecul ţărănesc. A decis să facă din casa ei loc de adunare pentru femeile care ştiu să coase, să ţese sau să împletească şi vor să îi învețe asta şi pe cei mai tineri.

Obiceiul şezătorilor era unul dintre cele mai frumoase, mai ales pe timpul iernii, când sătenii lucrează pe lângă case şi nopţile sunt lungi. Era timpul perfect pentru ca femeile să pregătească îmbrăcămintele pentru anul ce urma. De ceva vreme, gospodinele care mai ştiu să lucreze lâna se adună periodic într-o casă din localitatea hunedoreană Balşa. Se lucrează, se povesteşte şi se împărtăşesc informaţii.

Fie că scarmănă, torc, cos sau împletesc lâna, sătencele sunt bucuroase că se pot aduna ca pe vremurile bune de odinioară, când mai toate veşmintele se făceau în casă.

Cu migală şi meşteşug, caierul de lână devine fir, gata să fie folosit. De aici, fiecare decide ce vrea să lucreze - unele femei fac veste, altele împletesc papucei sau ciorapi. Totul sub supravegherea celor mai pricepute. Femeile nu deapănă doar lână, ci şi poveşti de prin satele comunei. Se glumeşte sau se cântă.

Cu fiecare gest, lâna se transformă în tot soiul de obiecte călduroase: ciorapii de lână sunt încă la mare căutare în satele de munte. Iniţiativa reluării obiceiului şezătorii îi aparţine unei tinere care s-a întors în casa bătrânească şi vrea să recupereze o parte din zestrea pe cale să se piardă.

Obiceiul reluat la Balşa le deprinde pe tinerele din sat, nu doar cu vechile îndeletniciri şi meşteşuguri casnice, ci şi cu graiul vechi, muzica tradiţională, dar şi bucatele locului, fie că sunt de post sau de dulce. Mălaiul este tare apreciat.

Înainte de Revoluţie, asemenea șezători se făceau în multe sate din judeţul Hunedoara – de pe Valea Mureșului, în Țara Haţegului, dar mai cu seamă în zonele de munte. Acum, obiceiul s-a pierdut mai peste tot, aşa că fiecare inițiativă îi bucură pe specialişti.

Dacă la început de-abia se adunau o mână de femei, acum vestea despre aceste şezători s-a dus în zonele din jurul comunei. Odăile gazdei se umblu de sătence care vin cu lucrul. Se adună femei şi copile, dar şi bărbaţi care ştiu să cânte şi la instrumente tradiţionale. Aşa că şezătorile se termină cu un joc bun, de răsună podelele.