Performanţele medicale continuă la Cardiologia Deva
- prejbanantonio
- 8 nov. 2023
- 2 min de citit

Secția de cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență din Deva se bucură de alte noi performanțe medicale. Asta datorită echipelor de medici valoroși de la Deva și de la Timișoara, dar și aparaturii moderne, în care Consiliul Județean Hunedoara a decis să investească. Este în creștere numărul pacienților care beneficiază de diagnostice, angioplastii și implantaturi de stenturi, proceduri pe care le-au putut face acum și la Deva, fără a mai fi nevoiți să străbată sute de kilometri pentru a ajunge în alte județe.
Secția de cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență din Deva este pe drumul cel bun și merge înainte cu noi performanțe medicale. Pacienții care vor să se trateze în județ au acestă șansă. Asta datorită procedurilor medicale complexe pe care medicii le fac: diagnostice, angioplastii și implantaturi de stenturi care se efectuează în prezent și aici.
Medicii cardiologi explică ce înseamnă aceste proceduri și cât de importante sunt pentru pacienții care au nevoie de ele.
Medicii specialisti cardiologi, cu compentențe în Cardiologie Intervențională și Catetetism Cardiac, spun că optează să indice pacienților această procedură doar în momentul în care beneficiile la care se așteaptă în urma procedurii sunt mai mari decât riscurile.
Luni, săptămâna a început cu o nouă șansă la viață pentru alți pacienți care au avut nevoie de aceste intervenții. S-au efectuat 5 coronografii diagnostice, 2 angioplastii și 4 implanturi de stent.
Primele intervenții de acest gen au avut loc la Deva, în ziua de 4 Octombrie.
Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, crede că, în următoarea perioadă, echipa medicală va atinge performanța de a utiliza la capacitate maximă Laboratorul de Cardiologie Intervențională din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.






Comentarii