top of page

Problema gestionării deșeurilor, un punct de interes pentru județul Hunedoara

  • prejbanantonio
  • 3 oct. 2024
  • 1 min de citit
ree

Reprezentanții autorităților publice, ai asociaților de dezvoltare intercomunitară, primării sau consilii județene au fost invitați să identifice probleme și să găsească soluțiile potrivite pentru gestionarea deșeurilor. Sunt aspecte cu care administrațiile locale se confruntă tot mai des. Este important ca oamenii să se implice mai activ în colectarea selectivă a deșeurilor pentru ca mediu în care trăiesc să fie mai curat.


A.D.I Hunedoara, împreună cu societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile și Partenerii au adus în fața celor prezenți problemele cele mai des întâlnite în gestionarea deșeurilor și a achizițiilor publice. Aceștia își doresc să ofere autorităților publice soluțiile potrivite în rezolvarea acestora și sprijin în eventualele neînțelegeri între părțile contractuale.


Organizatorii dezbaterii spun că este important ca oamenii să cunoască aceste probleme și să acționeze prompt pentru a le evita. Reciclarea selectivă ar trebui făcută în toate zonele, iar punctele de colectare să fie în vizorul autorităților.


Prezent la eveniment a fost și administratorul județului, Costel Avram. Acesta a vorbit despre sprijinul pe care Consiliul Județean Hunedoara îl oferă în problemele privind salubrizarea.


​Avocații Zamfirescu Racoți Vasile și Partenerii vor continua să ofere asistență juridică în gestionarea contractelor de delegare a serviciilor de salubrizare. Această asistență acoperă atât demersurile juridice privind activitatea de colectare a deșeurilor, cât și pe cele de sortare, depozitare și tratare.

 
 
 

Comentarii


bottom of page