Propunere legislativă - centre de adicție
- prejbanantonio
- 26 sept. 2023
- 1 min de citit

Se fac pași în privința modificării legislației privind consumul şi traficul de droguri. Prezentă la Deva, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, Natalia Intotero, a declarat că se lucrează la un proiect legislativ care să vină în sprijinul persoanelor dependente care vor să renunțe la consumul de droguri. Este vorba de mai multe centre de tratament care să acopere cerinţele în toată ţara.
Natalia Intotero spune că în țară nu există niciun asemenea centru de stat. Deocamdată funcţionează doar două asemenea locaţii susținute de ONG-uri.
Ministrul Familiei spune că se duc negocieri cu alte două ministere – cel al Sănătăţii, dar şi cel al Proiectelor Europene pentru găsirea de soluţii de tratament și finanțare. În primă fază se doreşte realizarea a minim 6 asemenea centre.
Natalia Intotero spune că se lucrează atât la evaluarea costurilor, dar trebuie gasită o solutie şi pentru specializarea personalului medical care va lucra în centrele de adicţie.






Comentarii