top of page

Proteste în penitenciarele din țară. Angajații refuză orele suplimentare

  • prejbanantonio
  • 26 nov.
  • 2 min de citit

ree

O nouă revoltă în sistemul penitenciar


Angajați din toate penitenciarele din România au demarat un nou protest și au anunțat că vor refuza să mai efectueze ore suplimentare. Și sindicaliștii din Penitenciarul Deva spun că nu vor mai accepta munca neplătită. Asta în condițiile în care plafonul legal de 180 de ore anual a fost depășit în numeroase unități încă din luna iunie. Liderii sindicali avertizează că lipsa acută de personal și dependența cronică de orele suplimentare riscă să provoace blocaje în întregul sistem penitenciar.


Cei de la Sindicatul Independent „Vulturul” Deva, împreună cu Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – filiala Deva, au demarat strângerea de semnături pentru blocarea activităților din penitenciar. Începând cu data de 24 noiembrie 2025, se va refuza munca suplimentară. În aceste condiții, sistemul va funcționa la limită, pentru că lipsa de personal operativ afectează toate penitenciarele din țară, inclusiv pe cel din Deva.


Printre revendicările principale se numără:


  • stoparea reorganizării Poliției Penitenciare, acțiune considerată lipsită de dialog social și realizată cu încălcarea acordurilor colective;


  • asigurarea bugetului pentru plata integrală a drepturilor salariale în 2026;


  • menținerea regimului actual al pensiilor militare;


  • respectarea cadrului legal privind consultarea angajaților;


  • creșterea numărului de posturi prevăzute pentru Poliția Penitenciară;


  • deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.


Datele oficiale arată că, în 2025, peste 70% dintre angajați au depășit limita legală de ore suplimentare, iar deficitul de personal se ridică la aproximativ 3.000 de posturi la nivel național. Liderii sindicali au anunțat acțiuni extinse de protest. Pe lângă refuzul orelor suplimentare, sindicatele vor organiza mitinguri în fața penitenciarelor, la Administrația Națională a Penitenciarelor și la Ministerul Justiției. Angajații sunt îndemnați să nu accepte atribuții în afara fișei postului și să transmită dezacorduri scrise privind depășirea plafonului legal de muncă suplimentară.

 
 
 

Comentarii


bottom of page