Românii îşi vor putea vinde porcii de Crăciun doar cu certificarea medicului veterinar
- 22 nov. 2023
- 2 min de citit

Se apropie sărbătorile de iarnă. Sacrificarea porcului în propria gospodărie este una dintre tradițiile pe care foarte mulți români le respectă an de an. Totuși, în ultimii ani, odată cu evoluția pestei porcine africane pe teritoriul României, această tradiție a devenit una destul de controversată.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că a luat decizia ca, în perioada sărbătorilor de iarnă, atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi cei din gospodăriile populaţiei să poată fi valorificaţi de către persoanele fizice, dar nu în târguri.
„Sigur, orice mişcare de porc, orice valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub eliberarea unei adeverinţe. Mai mult decât atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de medicii concesionari, este gratuit acest serviciu” - Florin Barbu, Ministrul Agriculturii
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor monitorizează atent evoluția focarelor la nivel național, atât în fermele comerciale, cât și în gospodării. Totuși, reprezentanții ANSVSA le transmit românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.
,,Pentru noi este foarte important să nu avem niciun focar, dar în condițiile date în momentul de față, facem eforturi să limităm numărul de focare. Se apropie sărbătorile de iarnă, tradiția noastră este să ne sacrificăm porcul de Crăciun acasă, în bătătură. Pentru noi, ca servicii sanitar veterinare la nivel național, avem același interes și aceeași prioritate pentru sănătatea porcinelor din gospodăriile populației și din marile complexe. În cele mai multe zone se vor sacrifica și ne vom bucura împreună de produsele tradiționale cu porc sacrificat în bătătură” - Ioan Oleleu, vicepreședintele ANSVSA
Conform normelor de aplicare la Legea 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine în România, aşa numita Lege a Porcului, oamenii puteau să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu mai puteau să-i şi comercializeze.




Comentarii