Salonul internațional de inventică - INVENTCOR și-a deschis porțile la Deva
- prejbanantonio
- 4 apr. 2024
- 1 min de citit

Salonul internațional de inventică INVENTCOR și-a deschis porțile la Deva. În acest an, peste 300 de invenții și inovații, din 31 de țări, vor fi jurizate. Expoziția se află la ediția a cincea și propune vizitatorilor invenții şi inovații din toate domeniile, inclusiv o zonă pentru copii, cu scopul dezvoltării creativității indiferent de vârstă.
Salonul internațional INVENTCOR 2024 și-a deschis porțile la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Obiectivul principal al INVENTCOR 2024 este dezvoltarea spiritului creativ–inovator prin implicarea tinerilor și nu numai. Iar expoziția acoperă domenii diverse, astfel încât ideiile tututor să poată fi puse în valoare.
Președintele juriului, Aurel Mihai Țițiu, spune că nu este o jurizare ușoară, pentru că invențiile prezente la expoziție sunt deosebite și consideră că invenția trebuie să fie utilă în același timp.
La eveniment au fost prezenți si mulți tineri, care își doresc un drum frumos în viață si care nu doar folosesc tehnologia, ci vor să fie creatorii ei. Unul dintre aceștia spune că își dorește să salveze mediul, dar și banii părinților și astfel, copiii din întreaga lume să poată beneficia de jucării, pe care orice părinte să își permită să le cumpere.
Oamenii veniți să vadă invențiile spun că sunt interesante și se bucură că au ocazia să viziteze salonul.
Acest eveniment pare să aibă succes tot mai mare de la an la an, iar tinerii sunt dornici să participe în număr cât mai mare.






Comentarii