Sentinţă în cazul jafului la familia Bulbucan. Două persoane au rămas neindentificate
- prejbanantonio
- 14 mar. 2024
- 2 min de citit

S-a dat sentința în cazul bărbaților care au jefuit familia Bulbucan, deținătorii vestitei rețete de mici. Cei doi hoți au primit peste 10 ani de închisoare pentru lipsire de libertate, plus alte sporuri de pedeapsă. La acestea, instanța a adăugat mai bine de 250 de mii de lei ca daune materiale și morale. Jaful a avut loc în septembrie 2022, iar hoţii au fost prinşi la sfârșitul anului. Ancheta polițiștilor a fost îngreunată de faptul că bărbații care au dat buzna în casa Bulbucan aveau fețele acoperite cu cagule și purtau mănuși.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Hunedoara. Cei doi bărbați, de 31 și 33 de ani, sunt condamnați în primă instanță pentru că în 3 septembrie 2022 au intrat într-o locuință din Peștișu Mare în căutare de bani.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 22, când mai multe persoane mascate au intrat în casa proprietarilor mărcii "Mici de Bulbucan”. Tinerii din familie erau plecați din localitate, în timp ce bunicul era plecat la măcelăria pe care o administrează. Acasă era femeia de 64 de ani, împreună cu nepoțeii de 8 și 10 ani. După ce au primit aproape 40 de mii de lei, intrușii i-au legat și au fugit cu bani, mai multe bijuterii, ceasuri și alte bunuri când și-au dat seama că proprietarul casei se îndrepta către locuință.
Cei doi au fost trimiși în judecată în aprilie 2023 pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara arată că jefuitorii și-au plănuit lovitura câteva luni bune.
Deocamdată, doar Andrei Ștefan Gherman și Ionel Gabriel Lupulescu au fost arestați preventiv și condamnați. În rechizitoriu se arată că fapta a fost săvârșită împreună cu mai multe persoane neidentificate până acum.
Decizia instanței nu este definitivă, ea poate fi contestată de cei doi inculpați.






Comentarii