top of page

Târg de limonadă și fapte bune la Deva. Mobilizare pentru bursele aripi 2025

  • prejbanantonio
  • 29 iul.
  • 1 min de citit

ree

Târg de limonadă, cu fapte bune și multă emoție!


Comunitatea AlerT din Deva s-a mobilizat din nou, de această dată pentru a susține visurile a două copile. Zeci de copii și adolescenți alături de părinții lor s-au pus în mișcare, au pregătit bunătăți și standuri, iar faptele lor bune s-au transformat în burse menite să dea aripi.


Zeci de familii și-au unit forțele pentru a da savoare acestui eveniment. Parcul de la poalele Cetății și-a primit vizitatorii cu o mulțime de standuri ofertante. Pe lângă mulțimea de recipiente cu limonadă, voluntari mai mici sau mai mari au aranjat brioșe, bezele, jeleuri de fructe, mici prăjiturele și alte bunătăți.


Banii adunați de participanții la târgul de limonadă, se vor transforma, ca în fiecare an, în fapte bune. La ediția din acest an, organizatorii evenimentului și-au pus în gând să ofere aripi puternice pentru visuri realizabile.


Asociația AlerT în Deva a decis să ofere două burse. Una va ajunge la o tânără cu tetrapareză care a reușit să lupte cu boala și să își urmeze visul de a deveni studentă la zi. Cea de-a două bursă este oferită unei copile care, la numai 14 ani, s-a antrenat singură și a reușit să termine primul ei maraton. În timp ce învăța pentru evaluarea națională, Dara se pregătea și pentru competiția internațională, la Cluj-Napoca unde a alergat peste 42 km.


A fost al cincilea an când comunitatea AlerT a organizat târgul de limonadă, dar primul dedicat visurilor unor copii care au demonstrat că pot mai mult.

 
 
 

Comentarii


bottom of page