top of page

Tranziție justă la Petrila. Gigantul Monsson dezvoltă energia viitorului

  • 19 ian.
  • 1 min de citit

Un moment istoric pentru energia verde din județul Hunedoara! O investiție de zeci de milioane de euro urmează să se realizeze la o fostă mină din Valea Jiului. La Petrila, autoritățile județene au semnat contractul de concesionare a unei suprafețe importante de teren. Aici, compania Monsson va implementa tehnologia viitorului în domeniul energiei regenerabile. Se va realiza astfel un sistem de stocare a energiei electrice în baterii, construit pe un teren al fostei mine Petrila, aflat acum în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara.


Semnarea contractului marchează începutul unei noi ere pentru Petrila: energia verde va transforma o zonă afectată de închiderea minei într-un punct de referință pentru dezvoltare durabilă. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara spune că această investiție se aliniază perfect cu obiectivele de tranziție justă.


Terenul are peste 30.000 de metri pătrați. Investiția privată prevede construirea unei fabrici de componente pentru energia regenerabilă, dar și a unor baterii de stocare. Reprezentanții companiei spun că prima etapă a proiectului va fi finalizată chiar în această vară.


Terenul minei, închisă în urmă cu 11 ani, va fi astfel redat utilizării productive. Investiția va crea un hub de energie în Petrila și va aduce zeci de noi locuri de muncă pentru comunitate. Mina Petrila a fost închisă după ce, în 2008, două explozii în subteran s-au soldat cu moartea a 13 mineri și rănirea altor 12.

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarii


bottom of page