ZECI DE HECTARE DE PĂDURE ȘI VEGETAȚIE AU ARS. LUPTĂ GREA A POMPIERILOR CU FOCUL
- 31 aug.
- 2 min de citit

Pompierii hunedoreni au dus o luptă grea cu flăcările în acest weekend. Zeci de hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost afectate de incendii, iar temperaturile ridicate, vântul și, în unele zone, terenul accidentat au îngreunat intervențiile echipajelor.
Unul dintre cele mai dificile incendii a izbucnit în zona Rovina, unde peste 15 hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost cuprinse de flăcări. Vântul puternic și căldura au favorizat extinderea focului, iar accesul dificil a complicat misiunea pompierilor.
Flăcările au ajuns inclusiv la coronamentul copacilor și au cuprins arbori aflați pe o pășune împădurită. După lichidarea incendiului, zona a rămas sub supraveghere pentru a preveni reaprinderea focului.
Incendii și la Ciopeia și Bulzeștii de Sus
Tot sâmbătă, pompierii au intervenit la Ciopeia, unde un alt incendiu a afectat peste 7 hectare de teren. Cantitatea mare de fum degajată a ajuns până în zona Drumului Național 66, îngreunând circulația rutieră.
O altă intervenție a avut loc la Bulzeștii de Sus, unde vegetația uscată a luat foc. Flăcările s-au extins rapid și la baloții de fân aflați pe teren, fiind necesară intervenția pompierilor pentru limitarea și stingerea incendiului.
Avertismentul pompierilor: focul deschis poate provoca dezastre
Pompierii atrag atenția că, în această perioadă, aprinderea focului în apropierea vegetației uscate sau a zonelor împădurite este extrem de periculoasă. În condiții de temperaturi ridicate și vânt, flăcările se pot extinde într-un timp foarte scurt pe suprafețe mari.
De asemenea, igienizarea terenurilor prin incendierea vegetației este interzisă, arderile necontrolate fiind printre cele mai frecvente cauze ale incendiilor de vegetație.
Intervențiile din acest weekend arată cât de repede se poate transforma un foc scăpat de sub control într-un incendiu de amploare, care pune în pericol pădurile, terenurile și chiar comunitățile din apropiere.
Sursa foto - adevarul.ro




Comentarii