Ziua Inspecției Muncii - 25 de ani de muncă sigură și decentă
- 26 iul. 2024
- 2 min de citit

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a sărbătorit 25 de ani de la înființarea Inspecției Muncii. Această instituție asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei. Luna aceasta a fost organizată Ziua Porților Deschise la ITM Hunedoara.
Inspectoratele teritoriale de muncă au ca obiective principale: diminuarea fenomenului muncii nedeclarate și subdeclarate, a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, remunerarea muncii depuse, condițiile de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și a sănătății salariaților și a altora în desfășurarea activității.
ITM Hunedoara oferă servicii tuturor persoanelor fizice şi juridice, angajatori din sectorul public, mixt, privat şi alte categorii de angajatori.
Adrian Bozdog, Inspector șef ITM Hunedoara, a vorbit despre eveniment:
„Astăzi organizăm Ziua Porților Deschise la ITM Hunedoara, în același timp, și 25 de ani de la înființarea Inspecției Muncii și, implicit a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă. Sunt 25 de ani de provocări, de muncă multă, de evenimente cercetate, de controale. Sperăm ca și de acum înainte să ne putem menține la același nivel de profesionalism.”
La eveniment au fost invitați să participe și reprezentanți ai altor instituții cu care ITM colaborează. Aceștia au susțint că au o colaborare foarte bună cu ITM și că primesc tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și desfășura corect activitatea.
De asemenea, la acest eveniment aniversar au fost invitați și angajatori din județul Hunedoara.
Pe 11 iulie anul acesta, Inspecția Muncii a aniversat 25 de ani de la înființarea sa actuală. Prezența sa ca factor de echilibru pe piața muncii a însemnat condiții de muncă mai bune și mai sigure pentru lucrători, având drept consecință o diminuare considerabilă a accidentelor de muncă, relații de muncă echitabile între angajatori mai responsabili și salariați informați în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin.






Comentarii