Ziua Poliției Române, sărbătorită în mijlocul elevilor
- 25 mar. 2025
- 2 min de citit

Sute de copii din Deva, față în față cu echipamentele polițiștilor hunedoreni. De Ziua Poliției Române, oamenii legii s-au gândit să le arate celor mici tehnicile din dotare, dar și echipamentele folosite în misiuni. Elevii s-au strâns în jurul autospecialelor și au fost fascinați de demonstrațiile polițiștilor. Evenimentul a avut loc la Palatul Copiilor din Deva.
Copiii, însoțiți de părinți, bunici, profesori sau prieteni, au fost așteptați de polițiștii hunedoreni la activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Poliției Române. Toată atenția lor s-a îndreptat către autospecialele de poliție, autolaboratorul criminalistic mobil, armele și trusele specializate din dotare. Mai mult, aceștia au vizitat fiecare stand în parte și au descoperit câteva dintre tainele acestei meserii fascinante.
Polițiștii se implică constant în astfel de activități de informare, mai ales că elevii de gimnaziu sunt foarte interesați să participe. Cu ocazia acestei zile importante, s-au organizat mai multe acțiuni în județ, iar copiii s-au bucurat să descopere atâtea lucruri interesante.
Entuziasmul lor a fost și mai mare atunci când l-au cunoscut pe Doc, patrupedul în vârstă de doar doi ani și jumătate, ajutorul de nădejde al polițiștilor criminaliști. Acesta s-a împrietenit rapid cu cei mici și le-a demonstrat abilitățile sale impresionante.
Polițiștii de la rutieră, ordine publică, criminalistică, siguranță școlară, prevenire, precum și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au explicat copiilor atât cum se desfășoară misiunile, cât și cum funcționează echipamentele și armele din dotare.
Ziua Poliției Române se sărbătorește în fiecare an pe data de 25 martie. Activitățile organizate de polițiști au avut un impact pozitiv asupra comunității hunedorene. Astfel, copiii au avut ocazia să afle de mici ce înseamnă să fii polițist și, de ce nu, să-și descopere pasiunea pentru această meserie.



Comentarii