Accident cumplit pe DN7. Doi morți și un rănit
- 20 ian.
- 1 min de citit

Un accident rutier grav s-a produs luni seară pe drumul național 7, între localitățile hunedorene Simeria și Orăștie. În urma impactului puternic dintre două autoturisme, două persoane au decedat. Cea de-a treia persoană implicată, un bărbat din județul Alba, a ajuns la spital. Traficul pe DN7 a fost blocat timp de două ore. Atenție, urmează informații cu puternic impact emoțional.
Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 18, în localitatea Simeria Veche, pe cel mai aglomerat drum din județul Hunedoara. La fața locului au intervenit mai multe echipe de pompieri, dar și echipaje medicale SMURD și de la Ambulanță. Șoferul de 62 de ani era încarcerat.
Polițiștii cred că șoferul care plecase din Orăștie și se îndrepta spre Deva a pierdut controlul volanului și a izbit mașina de pe contrasens.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a dinamicii accidentului. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.




Comentarii