top of page

Accident pe DN 75, județul Alba – o șoferiță a intrat într-un zid de beton

  • prejbanantonio
  • 21 aug.
  • 1 min de citit
Sursa foto: ISU Alba
Sursa foto: ISU Alba

O șoferiță a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un zid de beton. Accidentul s-a produs miercuri, pe raza comunei Lupșa, pe DN 75.


Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, se pare că evenimentul rutier a avut loc după ce femeia ar fi pierdut controlul asupra autoturismului într-o curbă. În urma impactului, conducătoarea auto, în vârstă de 35 de ani, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.


Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 
 
 

Comentarii


bottom of page