Alergători de elită la maratonul ”Castelul din Carpaţi”
- prejbanantonio
- 5 sept. 2023
- 2 min de citit

Competiție de anvergură în Pasul Vâlcan! Unii dintre cei mai buni alergători din țară au luat startul la cea de-a 10-a ediție a maratonului montan ”Castelul din Carpați”. Este una dintre cele mai apreciate asemenea curse din Valea Jiului, atât datorită organizării lăudate de participanți, a traseului care îi poartă pe sportivi pe poteci unde își testează abilitățile fizice, dar şi a priveliştilor care îți taie răsuflarea. Alături de echipa de organizatori a fost şi celebrul sportiv Tomi Coconea.
Startul competiției s-a dat sâmbătă din zona cabanelor de lângă statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, de la Pasul Vâlcan. Cursa naţională de alergare a adunat în munte aproape 100 de maratonişti, o parte din zona Văii Jiului, dar şi nume cunoscute în acest sport.
Competiția se desfăşoară pe mai bine de 13 km. Organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Vulcan, Maratonul ”Castelul din Carpaţi” este inițiat de alergătorul montan Daniel Hălăştăuan. În doar 10 ani, a ajuns o competiţie care atrage tot mai multi sportivi.
Participanţii spun că maratonul ”Castelul din Carpaţi” este unul dintre cele mai bine organizate, cu trasee frumoase, bine marcate, dar şi o diferenţă pozitivă de nivel apreciabilă, de peste 800 m. Sportivii străbat drumuri forestiere, poteci de munte și goluri alpine.
Evenimentul de la Pasul Vâlcan beneficiază de susţinerea mediului privat din zonă, dar şi a autorităţilor locale încă de la debutul acestei competiții. Sportivilor nu li se percepe taxă de înscriere sau de participare. Mai mult, premiile sunt consistente. Valoarea totală a sumei pusă la bătaie de organizatori este de 16 mii de lei, la care se adaugă diverse produse. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că maratonul este un bun prilej de promovare a stațiunii turistice.
Ediţia cu numărul 10 a maratonului „Castelul din Carpați” dovedeşte că acest concurs devine tot mai apreciat şi căutat de sportivi.






Comentarii