Autorități vs. sindicaliști. Dezbatere aprinsă la Antena 3 Deva
- prejbanantonio
- 10 sept.
- 1 min de citit

Discuții tensionate și acuzații în direct la Antena 3 Deva. Șefa Inspectoratului Școlar, Maria Ștefănie, și liderul sindical din învățământul hunedorean, Paul Rusu, s-au contrazis puternic în emisiunea Ora Exactă.
După o perioadă apreciabilă de timp în care oficialii au preferat să fie singuri în fața moderatorului, cei doi au avut curajul să dezbată, față în față, situația apărută la începutul acestui an școlar, afectat de măsurile de austeritate și de boicotul sindicatelor.
Pe de o parte, autoritățile din educație vorbesc despre investițiile mari făcute în infrastructura școlară și despre condițiile moderne, fără precedent, din ultimele decenii. Pe de altă parte, sindicaliștii susțin că educația este o prioritate doar pe hârtie. Din acest motiv, spun ei, s-a organizat boicotul de la începutul anului școlar, în timp ce la București avea loc un miting de amploare al profesorilor.
Conducerea Inspectoratului Școlar are, la rândul său, reproșuri atunci când vine vorba despre acțiunile recente ale sindicaliștilor.
În cadrul emisiunii s-a discutat și despre culisele negocierilor de la București, iar liderul sindical s-a arătat extrem de nemulțumit de atitudinea actualului ministru al Educației.
Sindicaliștii cred că măsurile luate acum de Guvern nu sunt temporare, ci vor deveni permanente. Ei avertizează că nemulțumirile profesorilor se vor transforma în noi acțiuni de protest, organizate în perioada următoare.






Comentarii