„Balul celor 100”. Eveniment caritabil la Castelul Corvinilor
- 24 nov. 2025
- 1 min de citit

A fost petrecere cu muzică și dans la Castelul Corvinilor! Rotary Club Iancu de Hunedoara a ales impunătorul monument pentru a găzdui un eveniment frumos, cu scop caritabil, la care au participat invitați din mai multe județe. Așa s-a născut „Balul celor 100”.
Organizatorii au pregătit și un moment emoționant, dedicat campionului hunedorean Mihai Leu. Acesta a fost un prieten apropiat al rotarienilor și, timp de două decenii, a participat la numeroase acțiuni ca voluntar și donator. Membrii clubului au dorit să își exprime recunoștința față de „campionul inimilor”.
„Balul celor 100” este primul vis împlinit al actualului președinte al Rotary Club Iancu de Hunedoara, Lili Peter. Ea și-a dorit un eveniment la monumentul emblemă al municipiului, dedicat strângerii de fonduri pentru un proiect ambițios: înființarea unui Centru de consiliere și psihoterapie antidrog.
Realizarea acestui centru este o inițiativă curajoasă, apreciată de toți invitații, inclusiv de artiștii prezenți. Trupa OIGĂN & VLASE a vorbit despre nevoia unui astfel de loc, mai ales într-un context în care consumul de droguri a devenit un fenomen îngrijorător în toată țara.
Pentru a strânge fondurile necesare, organizatorii au scos la licitație mai multe obiecte de artă și articole cu semnături ale unor sportivi celebri. Participanții s-au arătat încântați de inițiativă și au contribuit cu generozitate.
Cu ajutorul licitațiilor și al donațiilor, visul rotarienilor de a înființa un Centru de consiliere și psihoterapie antidrog în județ este tot mai aproape de realizare.
Iar în pauzele evenimentului, invitații au demonstrat că pot fi uniți nu doar atunci când este nevoie, ci și când vine vorba de bucurie și voie bună.



Comentarii