Barajul Cinciș, sub presiune. Peste un milion de metri cubi de apă evacuați
- 2 feb.
- 1 min de citit

Alertă în acest weekend la barajul Cinciș. Creșterea temperaturilor, topirea stratului de zăpadă și precipitațiile din ultimele zile au dus la creșterea rapidă a nivelului apei din lac. Pentru a preveni riscurile, autoritățile au intervenit timp de două zile consecutive prin deschiderea golirii de fund, fiind evacuați peste un milion de metri cubi de apă, astfel încât să fie create spații pentru noile acumulări preconizate.
Lacul de acumulare Cinciș dispune de un volum disponibil de peste 7 milioane de metri cubi, destinat atenuării debitelor mari. Situația s-a complicat în ultimele zile, când ploile și temperaturile pozitive au dus la creșteri semnificative ale nivelului apei.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș precizează că măsurile au fost luate preventiv, pentru ca barajul să fie exploatat în condiții de siguranță și pentru reducerea riscului apariției viiturilor în aval. Intervențiile vor continua și vor fi ajustate în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și a nivelului apei din lac.




Comentarii