Bolojan, în vizită la investițiile din Hunedoara. Locuințe pentru tineri și o nouă creșă inaugurată
- 8 iun.
- 1 min de citit

Premierul interimar Ilie Bolojan și-a continuat vizita în județul Hunedoara cu două opriri importante la Hațeg și Simeria, unde a verificat stadiul unor investiții realizate cu fonduri europene și guvernamentale.
La Hațeg, șeful Executivului a vizitat două ansambluri de locuințe pentru tineri aflate într-un stadiu avansat de execuție, de aproximativ 90%, respectiv 75%. Tot aici a fost analizat și progresul lucrărilor de modernizare de la Școala „Ovid Densușianu”, investiție finanțată prin PNRR și realizată în proporție de circa 90%. Toate aceste proiecte au termen de finalizare în luna iulie a acestui an.
Vizita a continuat la Simeria, unde a fost inaugurată oficial o nouă creșă cu o capacitate de 70 de locuri. Construită cu fonduri europene, unitatea este cea de-a 73-a creșă finalizată la nivel național prin Programul guvernamental „Sfânta Ana” și a treia inaugurată în județul Hunedoara, după cele din Deva și Sântămărie-Orlea.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța investițiilor în educația timpurie și în infrastructura dedicată familiilor tinere, arătând că astfel de proiecte contribuie la dezvoltarea comunităților locale și oferă copiilor condiții moderne pentru educație, joacă și socializare.
Vizita din județul Hunedoara a inclus și oprirea de la Mintia, unde oficialul a analizat stadiul unuia dintre cele mai importante proiecte energetice aflate în derulare în România.




Comentarii