Bunici și sate în toamna vieții. Ajutor pentru oamenii din Țara Pădurenilor

O parte dintre satele din Ținutul Pădurenilor păstrează încă frânturi din stilul arhaic de viață. La fel ca în Apuseni, așezările din Munții Poiana Ruscă mențin obiceiuri, îndeletniciri și construcții tradiționale din lemn, cu acoperișuri de paie aproape prăbușite sub povara vremurilor. S-au păstrat, pe alocuri, chiar și gardurile de lemn care înconjoară hotarele, cu porți ce trebuie deschise dacă vrei să îți continui drumul către sat.

Drumul spre satul Boia Bârzii te poartă peste plaiuri împădurite, cu pășuni cucerite treptat de pâlcuri de mesteceni. Sunt căi străbătute rar, așa că poți oricând admira văcuțe care pasc liniștite sau... căprioare.

În sat mai trăiesc cu greu doar vreo 20 de suflete. Undeva, într-o căsuță tradițională, locuiește o familie cu singura copilă care a rămas în așezare. La Denisa s-au oprit prima dată voluntarii campaniei „Ajută Satul”, aducând alimente și bunătăți.

Pereții căsuței sunt decorați cu blide și icoane, la care bunica a așezat, după obiceiul locului, spice sfințite de grâu. Femeia povestește cu drag despre vremurile de odinioară, dar nu se împacă prea bine cu timpurile de azi.

Denisa este în clasa a doua și ajunge cu microbuzul la școala din centrul de comună. Îi place la școală, unde are copii cu care să interacționeze. În sat, însă, nu are cu cine să se joace.

Într-o altă căsuță de lemn, o bunică de aproape 90 de ani își poartă bătrânețile cu greu. Nu are nici măcar o pensie modestă, ci trăiește din ajutor social. Stă în curte cu băiatul și nora, dar nici ei nu se descurcă prea bine. Cresc câteva oi și mieluți.

Tot în comuna Vețel, voluntarii au ajuns și la alți oameni bătrâni și bolnavi, din localitățile Muncelu Mare, Muncelu Mic și Runcu Mic. Locurile sunt frumoase, iar cei în putere se descurcă, dacă muncesc din greu și cresc animale.

Pe lângă oi, oamenii cresc și văcuțe, mai ales pentru lapte.

La capătul satului, „tanti de pe deal”, cum îi spun voluntarii, abia mai reușește să aibă grijă de unica văcuță care i-a rămas. La 84 de ani, trăiește singură în căsuța ei, alături de mulți câini care o păzesc pe ea și gospodăria.

Viața i-a fost dintotdeauna aspră, iar ultimii ani au împovărat-o cu dureri. Nora i s-a stins, iar fiul ei este și el foarte bolnav.

Oamenii de bine ai campaniei umanitare „Ajută Satul” au bătut zile întregi drumurile și ulițele satelor de munte. Și îi îndeamnă pe toți să nu uite de bătrânii care muncesc din greu, chiar și în toamna vieții.