Caravana Salvital a ajuns, pentru prima dată, la Romos
- prejbanantonio
- 17 oct.
- 1 min de citit

Caravana Salvital a ajuns pentru prima dată la Romos. Oamenii au venit din satele răsfirate ale comunei pentru a-și verifica starea de sănătate, în mod gratuit și fără să mai fie nevoiți să se deplaseze până la oraș. Cei care au dorit să beneficieze de aceste investigații spun că sunt mulțumiți, mai ales pentru că nu au fost nevoiți să cheltuiască bani.
Joi, Caravana Salvital a fost prezentă în comuna Romos pentru evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, în cadrul proiectului susținut de Consiliul Județean Hunedoara. Localnicii au venit în număr mare și spun că prezența caravanei este binevenită.
Doctorul Lucian Bîrlea a fost alături de asistenții Salvital, sprijinind activitatea medicală.
Primarul comunei Romos a declarat că administrația locală s-a pregătit pentru această acțiune, pe care o consideră benefică pentru întreaga comunitate.
În cadrul caravanei de evaluare a stării de sănătate, prin telemedicină și teleconsultații, locuitorilor din comuna Romos le-au fost oferite gratuit consultații medicale și sfaturi privind menținerea unui stil de viață sănătos.
Președintele Asociației Salvital a precizat că echipa caravanei ajunge atât în orașe, cât și în zonele rurale, de fiecare dată când este solicitată, pentru a aduce medicina mai aproape de oameni.






Comentarii