google.com, pub-2128049807228506, DIRECT, f08c47fec0942fa0
top of page

Cel de-al cincilea transport agabaritic se îndreaptă către Centrala Mass Mintia

  • prejbanantonio
  • May 7
  • 1 min read


Un nou convoi agabaritic se află în drum spre Centrala Mass Mintia. Transportul a plecat marți și este estimat să ajungă la destinație în câteva zile. Ca și în cazul transporturilor anterioare, autoritățile vor lua toate măsurile necesare pentru ca operațiunea să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.


Este vorba despre cel de-al cincilea convoi agabaritic, cu o greutate de aproape 670 de tone. De-a lungul traseului, se vor folosi aceleași tehnologii speciale pentru traversarea structurilor rutiere, utilizate și în cazul celor patru transporturi precedente.


Reprezentanții DRDP Timișoara anunță că mai sunt de parcurs zeci de kilometri și că echipele de logistică trebuie să fie pregătite pentru eventuale situații neprevăzute. În zilele de 8–9 mai, convoiul va tranzita zona Conop, pe DN 7, iar în 10 mai, va ajunge la Zam, tot pe DN 7, urmând apoi să traverseze autostrada A1.


Sosirea la destinație este programată pentru duminică, 11 mai, pe traseul DN 68A, între Săcămaș și Mintia.


Pentru siguranța participanților la trafic, autoritățile au impus deja restricții de circulație pe mai multe porțiuni de drum, iar unele segmente au fost temporar închise. Șoferii sunt rugați să folosească rutele ocolitoare recomandate și să se informeze înainte de a porni la drum.


Traseul convoiului este următorul: Nădlac – DN 7 – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – Alioș – Neudorf – DJ 682 – Lipova – Ilia – A1 – Grind – DN 68A – Săcămaș – DN 7 – Termocentrala Mintia.

コメント


bottom of page