Consiliul Judeţean Hunedoara premiază performanţa - sume importante acordate celor mai buni elevi
- prejbanantonio
- Sep 21, 2023
- 1 min read

Semn de prețuire pentru şcolarii merituoşi. Un elev din Orăștie, care este olimpic internațional la informatică, dar și cei care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat au fost premiați de către conducerea Consiliului Judeţean. Autoritățile spun că asemenea rezultate merită încurajate, iar acesti elevi trebuie să fie exemple pentru generațiile actuale.
Șase elevi şi trei absolvenți hunedoreni care au luat nota 10 la examenele nationale au primit aplauze, diplome, flori, dar şi o recompensă financiară de 5000 lei fiecare.
Pe lângă banii alocaţi de către Consiliul Judeţean, conducerea Inspectoratului Şcolar spune că elevii de 10 de la Evaluarea Națională şi Bacalaureat primesc sume generoase și din partea Ministerului Educaţiei.
A fost premiat și unul dintre elevii care strânge medalii după medalii la olimpiadele de informatică de ani de zile. Alexandru Todoran este acum elev în clasa a 12-a la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie. La Olimpiada de Informatică a țărilor din Europa Centrală, România a luat aurul. Elevii olimpici români participanți au obținut patru medalii la această competiție. Alexandru Todoran este singurul dintre ei care învaţă la un liceu de stat.
Consiliul Judeţean Hunedoara l-a premiat cu suma de 10 000 lei pe olimpicul din Orăştiei şi alte 5 000 pentru profesorul său de informatică.
Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara spune că îşi doreşte ca în toamna anului viitor să premieze zeci de elevi cu performanțe notabile și note maxime la examene.
Kommentare