top of page

Consiliul Județean Hunedoara vrea să acționeze în instanță Guvernul pentru reorganizarea Direcției Silvice

  • acum 11 minute
  • 1 min de citit

Consiliul Județean Hunedoara a decis să facă demersuri oficiale împotriva unei hotărâri a Guvernului privind reorganizarea Direcției Silvice Hunedoara. Aleșii județeni au aprobat contractarea de servicii juridice pentru a contesta în instanță trecerea acestei structuri în subordinea Direcției Silvice Alba.


Proiectul a fost discutat în cadrul celei mai recente ședințe de Consiliu Județean, unde consilierii au cerut clarificări legate de legalitatea unei astfel de decizii. Conducerea instituției susține că hotărârea Executivului nu respectă criteriile stabilite de Romsilva pentru reorganizare și ar putea afecta interesele județului.


Reprezentanții Consiliului Județean consideră că măsura are consecințe economice și sociale negative, în condițiile în care administrarea fondului forestier din Hunedoara ar urma să fie coordonată dintr-un alt județ.


Totodată, președintele Consiliului Județean Hunedoara și-a exprimat nemulțumirea și față de reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care ar putea duce la închiderea unor sedii locale din județ, precum cele din Brad, Hațeg și municipiul Hunedoara.

Autoritățile județene spun că vor analiza impactul acestor măsuri și vor continua demersurile pentru a apăra interesele comunității locale, atât în instanță, cât și prin dialog cu instituțiile centrale.

 
 
 

Comentarii


bottom of page