Dan Bobouțanu a fost reînvestit în funcția de primar al municipiului Hunedoara
- 28 oct. 2024
- 2 min de citit

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a câștigat detașat, pentru a treia oară consecutiv, încrederea hunedorenilor. Acesta a reușit să obțină un nou mandat în funcția de primar al municipiului Hunedoara. Alături de consilierii locali, acesta spune că va continua să investească în oraș și să rezolve toate nevoile cetățenilor.
Dan Bobouțanu a fost reînvestit în funcția de primar al Municipiului Hunedoara pentru încă patru ani. Acesta a reușit să câștige încrederea hunedorenilor în urma alegerilor din acest an. Asta după ce s-a implicat în dezvoltarea orașului, a fost aproape de cetățeni și a realizat proiecte menite să îmbunătățească sănătatea, infrastructura, educația și cultura municipiului.
Ceremonia de reînvestire a avut loc într-un cadru festiv, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. În cadrul acesteia s-au prezentat noile proiecte, dar și filmulețe reprezentative cu istoria orașului. Dan Bobouțanu a fost felicitat de către toți cei prezenți în sală și s-a văzut vizibil emoționat de prezența familiei sale.
În noua conducere a administrației au fost aleși mai mulți consilieri locali. Alături de ei, autoritățile spun că vor realiza proiecte importante pentru îmbunătățirea orașului.
Prezent la eveniment a fost și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor. Acesta a ținut să-l felicite pe primarul Dan Bobouțanu pentru tot ce a relizat în mandatele sale.
Dan Bobouțanu a devenit cel mai votat primar de municipiu din țară după ce a reușit să obțină aproape 83% din voturile exprimate de hunedoreni pentru că nu a lăsat nimic ,,pe dinafară”. Primarul Hunedoarei a reușit performanța ca în cele două mandate avute să acorde atenție maximă sănătății, investind major în Spitalul Municipal ,,Dr. Alexandru Simionescu" Hunedoara, școlilor și grădinițelor, Castelului - Muzeul Castelul Corvinilor, infrastructurii stradale, parcărilor, salubrității, modernizării zonei urbane, dezvoltării SMART a orașului, sportului la cel mai înalt nivel etc. Și nu s-a mulțumit doar să gândească și să implementeze proiecte. A fost zi de zi în teren și a urmărit îndeaproape implementarea tuturor proiectelor. Urmează acum o mulțime de proiecte noi pentru orașul Corvinilor și noi provocări.




Comentarii