Dispută între Cotroceni Şi Consiliul Județean Hunedoara pe tema preluării cetăţilor dacice
- 21 nov. 2023
- 2 min de citit

Dispută între președintele Klaus Iohannis și șeful Consiliului Județean Hunedoara, Laurenţiu Nistor pe tema cetăților dacice din Munții Orăștiei. Asta după ce Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României despre prevederile actului normativ legat de cetățile dacice. Legea ar fi permis Consiliului Judeţean Hunedoara, respectiv Alba să aibă în proprietate aceste situri. Decizia de la Cotroceni l-a infuriat pe președintele Laurențiu Nistor, care spune că, atât timp cât monumentele UNESCO au fost ale statului, nu s-a facut nimic, dimpotrivă, braconajul arheologic era în floare.
Actul normativ i-a fost transmis şefului statului pe 14 octombrie în vederea promulgării şi are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al cetăţilor dacice din Munţii Orăştie. Sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis vizează articolele care se referă la scoaterea din fondul forestier a terenurilor din zona de sit şi de protecţie a cetăţilor dacice, respectiv la preluarea acestora din domeniul public naţional în cel judeţean. Şeful statului arată că solicitarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional ar fi trebuit aprobată de Guvern, şi nu de Parlament, ţinând cont că legea vizează o suprafaţă mai mare de 10 hectare.
„Competenţa Guvernului în această materie este stabilită fără echivoc, iar eventuala derogare de la unele sau de la toate dispoziţiile procedurale din materia asigurării integrităţii fondului forestier naţional ar fi trebuit să-şi menţină acelaşi caracter general ce caracterizează întreaga procedură instituită prin Codul silvic.” - SURSA: sesizare Klaus Iohannis
Decizia lui Iohannis nu a fost deloc bine primită de autorităţile judeţene hunedorene. În cadrul intâlnirii cu „promotorii patrimoniului”, la Consiliul Judeţean, Laurenţiu Nistor, şi-a arătat supărarea.
Culmea este că preşedintele Iohannis menţionează şi că transferul proprietăţii cetăţilor dacice către autorităţile locale aduce atingere, atenţie!, obligaţiilor statului român de a proteja elementele de patrimoniu cultural universal.
„Prin transferul proprietăţii asupra unor bunuri din patrimoniul cultural mondial cu o valoare universală excepţională din punct de vedere istoric, intervenţia legiuitorului vine în contradicţie şi cu obligaţiile statului român asumate potrivit art. 4 şi art. 5 lit. d) din Convenţia din 16 noiembrie 1972 privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, cu consecinţa încălcării art. 11 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” - SURSA: sesizare Klaus Iohannis
Şeful Consiliului Judeţean Hunedoara îi îndeamnă pe toţi să îşi amintească de felul în care arăta capitala dacilor, Sarmizegetusa Regia, înainte de a fi administrată de Consiliul Judeţean, până în 2013, – fără nici cea mai mică măsură de protecţie, pază sau conservare.
Luna trecută, la o vizită a ministrului Culturii, Raluca Turcan, în judeţ, Laurenţiu Nistor a discutat despre preluarea acestor posturi de care este nevoie pentru administrarea cetăţilor dacice.
Preşedintele Iohannis a solicitat CCR să constate că legea este neconstituţională. Dacă legea ar fi fost promulgată, Consiliul Judeţean Hunedoara devenea proprietar pentru terenurile aferente cetăţilor dacice Sarmisegetusa Regia, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Costeşti Cetăţuie şi Băniţa şi Consiliul Judeţean Alba pentru terenul aferent Cetăţii Căpâlna.


Comentarii